Cel Din Urmã Vis 가사

În gol mã vîntur nimicniciei, Fãrã însemnare se sorb prãvale… Vînturat ce-n zãri se stinge, Fãrã crutare, Tot ce-i dor si înclestare. Un sir foit se rãsfoieste, Un ghem de vise încolteste. Tãrîm strãvechi rãscolit de miraje, Unde clipele-mi pier Cînd mijlocu-mi se cascã-n zare. …si înãuntru-mi se goleste Despletit de sfori de fel Ce viscolesc nemãrginirea. Golitoarea ce seninã muscã, Soarbe seva ce-a scãzut în vine. Uscat vînt crapã cerul... gurii Ce scuipã vãpãi de viu foc în beznã. Despleteste... mãruntit... Grãbit, cãtre nimic rãsfirat... Încetinit se mistuie, dogorind de jale În nimicnicia ne-nsufletitoare. Vãrsãtoarea ce-n formã toarnã stele-ncinse Ce-ntoarce necuprinsul si-i reda suflarea. Inmultit si preamãrit Înãltat în pîntec scapãrã scîntei... Mãnunchi mãiestrit si dibãcit de-nrosire Glorie, ce-n om îsi gãseste firea.