Letra de Solii Turci (Part V)

Dinspre Poarta turcă se stârneşte vânt, Se încruntă cerul peste al nost` pământ, Solii Semilunii vin ca să ne certe, Vin cu inimi negre ce nu ştiu să ierte. Cu alaiuri multe şi strălucitoare, Cu turbane `nalte, aurite-n soare, Se vede-n ochi voinţa cea rea, Când se-ndreaptă iute spre Măria Sa. Intră sfruntători şi făr` de onoare Şi privesc la Vodă cum ocara-l doare! Nu ştiu ce e frica, nu vor să salute, De datina vlahă au părut să uite! Cât e lumea lume, cât e pământ, De acu` nainte, până în mormânt, Nu lăsăm turbanul faţă de român, Noi suntem stăpânii, el e cel hain! Îndrăzneala însă le rămâne-n gât, Văd deodată solii, ca-ntr-un vis urât, Vodă cum se-ncruntă ca şi toţi boierii Ce nu ştiu a tace dacă vrei să-i sperii. Intră-n sala mare Andrei Căpitan Să aducă cuie, moarte şi ciocan, Iar turbanul mândru, de nelepădat, Prins e pe vecie cu piroane-n cap! Să înveţe dară cei ce nu ştiau, Că românii fală şi pe Vodă-l au. Să înveţe turcii buna-cuviinţă: Peste Vodă Ţepeş? Nu e cu putinţă!