كلمات Înarborat

Despicã-mi oglinda de dincolo, Cu a ochilor ascutime... Chip ce neclintit se asterne-n sine. Tintesc lumile, întorc luminile Liniste lãuntricã se dezveleste Dincolo de a mintii serpuire. Despic cãrarea nerostirii, prãbusitã-n nemiscare Umblet prin suflet pe sfori de nepãsit. Cuvinte surde croiesc prin minte, Nori de vorbe îndeasã neîncetat Zumzãind cu sunet aspru. Cãtre stînga rãsucesc privirea Ce strãpunge scutul lãuntric, tãcere Cuprins de eterna negîndire. Calmã adiere ce de dincolo mã trage De-a curmezis de lume, purtatu-s de Zefir De la începuturi cãtre Nadir Întelept domnit, alunecînd ca prin vis, Albind întunecatii mei strãmosi de stîncã. Despic puterea, Cu a ochilor asprime, În mãduva bradului de veci, Si cum stau înaintea-mi, Înghitit neantului Înãuntru-mi privesc Asa aproape de mine, Strãluminat de cel ochi, mãiastru Si insumi sunt.